Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la opt ani și opt luni de închisoare

de Oana CHIRANA Joi, 21 Mai 2026 459 2 min citire
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la opt ani și opt luni de închisoare
Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv joi, 21 mai, la opt ani și opt luni de închisoare în dosarul în accidentului mortal provocat în 2019.
Judecătorii au păstrat și contopirea pedepselor cu o condamnare mai veche pentru complicitate la lipsire de libertate, rezultând pedeapsa finală de 8 ani și 8 luni de închisoare. Decizia este definitivă.
Pe 4 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis că dosarul se va întoarce la CAB, după ce procurorii au atacat cu recurs hotărârea prin care Mario scăpa de 8 luni de închisoare pentru că infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a drogurilor s-ar fi prescris.
În noaptea de 7 spre 8 septembrie 2019, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a urcat la volanul unui bolid de lux fiind sub influența alcoolului și a drogurilor.
A intrat pe contrasens cu 143 km/h, producând un accident mortal. Daniel Vicol, șoferul mașinii lovite frontal de Mario Iorgulescu, a murit pe loc.
După accidentul din 2019, Mario Iorgulescu a fost externat de două ori de la Spitalul Elias, la cererea tatălui său, Gino Iorgulescu.
Prima tentativă de plecare din țară a eșuat din cauza unor probleme tehnice ale avionului, însă câteva zile mai târziu a fost transportat cu o ambulanță la Aeroportul Băneasa și dus în Italia cu un avion privat.
Inițial, fiul lui Gino Iorgulescu a fost acuzat de omor și a primit în 2023 o pedeapsă de 15 ani și 8 luni de închisoare din partea Tribunalului București. Avocații lui Iorgulescu au atacat decizia, iar Curtea de Apel București a redus sentința la 13 ani și 8 luni de închisoare.
Echipa lui Iorgulescu a recurs la altă cale de atac, un recurs în casație. În iunie 2024, doi dintre cei trei judecători din completul ÎCCJ au decis anularea deciziei de condamnare.
Este vorba despre Adriana Ispas și Lia Savonea. Al treilea judecător, Dan Enescu, a formulat o opinie separată.
Taguri
Articolul anterior Bulevardul Tomis, ocupat de food truck-uri și pietoni. Ce zone se închid în weekend
Articolul următor Noua regulă în sănătate. Spitalele, plătite după cât tratează, nu după câte paturi au

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei