Duminică, 07 Iunie 2026

Mașină în flăcări, după impactul cu un TIR. Un mort, o mamă și fetițele de 7 și 12 ani, inconștiente

de Oana CHIRANA Joi, 14 August 2025 422 1 min citire
Mașină în flăcări, după impactul cu un TIR. Un mort, o mamă și fetițele de 7 și 12 ani, inconștiente
Tragedie pe șosea, la ieșirea din Târgu Frumos spre Pașcani: un autoturism s-a izbit violent de un TIR și a luat foc. Un bărbat a murit pe loc, iar o mamă și cele două fetițe, de 12 și 7 ani, luptă acum pentru viață. Femeia, în vârstă de 49 de ani, și fetele au fost găsite inconștiente, intubate și duse de urgență la spital, după ce mama a suferit și arsuri la față și la căile respiratorii.
"În urma coliziunii au rezultat patru victime, iar autoturismul a luat foc. Cele patru persoane implicate în eveniment rutier sunt doi adulţi şi doi minori. La sosirea echipajelor de intervenţie, victimele au fost evaluate medical la faţa locului. Din nefericire, medicul a constatat decesul conducătorului auto, un bărbat aflat la volanul autoturismului implicat în accident", a informat ISU Iaşi.
Mama și fetițele, inconștiente. Un bărbat a murit
La locul intervenţiei s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi descarcerare şi un autoturism de serviciu din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Frumos, trei echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţa Iaşi precum şi echipajul de salvare aeriană - elicopterul SMURD.
"Pompierii militari, împreună cu echipajele medicale, au acţionat prompt pentru acordarea primului ajutor celorlalte victime, stabilizarea acestora şi transportul lor către unităţi spitaliceşti, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă transmite condoleanţe familiei îndoliate şi reaminteşte tuturor participanţilor la trafic importanţa respectării regulilor de circulaţie, pentru siguranţa proprie şi a celorlalţi", transmite ISU Iaşi.
Taguri
Articolul anterior Schema prin care peste 100.000 de români au fost păcăliţi pe bani grei online. Iată cum funcționează
Articolul următor Aplicația Vulcanizare Mobilă – Acum și în Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei