Un medic psihiatru încadrat la Secția exterioară de boli psihice Palazu Mare a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța a fost condamnat joi, de Curtea de Apel Constanța, la un an de închisoare, cu executare, pentru fals intelectual în formă continuată. Decizia este definitivă și executorie. În prima instanță, Diana Lilia Brandrabur a fost achitată de Judecătoria Constanța, magistrații considerând că nu există probe din care să reiasă că medicul a săvârșit infracțiunea de care este acuzată.
- Publicitate -
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 2008-2012, inculpata Diana Lilia Bandrabur, în calitate de medic psihiatru în cadrul Secției Exterioare de Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, a eliberat mai multe prescripții medicale compensate integral pentru mai mulți pacienți care, în realitate, nu au apelat la serviciile medicale ale medicului respectiv, nu au fost consultați de cea în cauză și nu au beneficiat de medicamentele prescrise de aceasta.