Duminică, 07 Iunie 2026

Mercedes căutat de polițiștii din Belgia, depistat la Năvodari

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 03 Iunie 2022 265 < 1 min citire
Mercedes căutat de polițiștii din Belgia, depistat la Năvodari
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit un autoturism căutat de autoritățile din Belgia, aflat în posesia unui cetăţean român. Joi, 2 iunie, în cadrul unei acțiuni organizate de către polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional de autovehicule furate, a fost identificat pe raza municipiului Năvodari, un autoturism marca Mercedes Benz, de culoare neagră, aflat în posesia unui cetățean român, în vârstă de 32 de ani. Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autoturismului în cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Belgia.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 175.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei pentru continuarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Taguri
Articolul anterior Laptop-uri Lenovo Thinkpad: cele mai bune oferte 2022
Articolul următor Fotbal / Romario Benzar, Gabriel Torje şi Kevin Doukoure au semnat cu FCV Farul

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei