Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Metoda "accidentul" face victime la Constanța! Cum să vă păziți

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 10 Februarie 2015 179 2 min citire
Metoda "accidentul" face victime la Constanța! Cum să vă păziți
Cazurile în care constănțenii sunt prejudiciați prin metoda de înșelăciune "accidentul" au fost numeroase în ultima perioadă. Din păcate, încă sunt mulți care consideră că "nu mi se poate întâmpla tocmai mie!". 
"Există situații când cetățenii au dat sume mari de bani pentru «a-și salva» rudele sau copiii. Polițiștii IPJ Constanța au explicat de nenumărate ori că cetățenii trebuie să devină circumspecți atunci când primesc un telefon de la o persoană necunoscută și mai ales atunci când li se cere bani. Nu trebuie să dea bani unor străini fără o minimă verificare!", au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
"Victimei i se solicită bani telefonic, anunțând-o că fiul său a avut un accident rutier și trebuie să îl salveze plătit o anumită sumă de bani. Se inventează și o intervenție chirurgicală de urgență pentru a-i salva viața și a acționa asupra stării emoționale a victimei"
Atragem încă o dată atenția cetățenilor să manifeste o grijă sporită atunci când li se solicit bani! Și, pentru a continua prevenirea comiterii acestei infracțiuni, și mai ales victimizarea cetățenilor, trebuie să se țină cont de următoarele aspecte: în caz de accident, NU există noțiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătorești sau dacă este făcută prin intermediul unei societăți de asigurări. 
Orice accident are două variante de soluționare: fie depuneți o plângere la unitatea de poliție care se va ocupa mai departe de cazul respective, fie înțelegerea pe care amiabilă a părților, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliția de asigurare auto obligatorie. Întotdeauna trebuie să verificați dacă ruda dumneavostră a fost implicată într-un eveniment rutier (cereți date despre unitate medical, despre Poliția sau Parchetul unde pretinde impostorul că s-ar afla ruda dumneavoastră și sunați pentru confirmare). În astfel de situații reprezentanții Poliției sau Parchetului NU rețin telefoanele mobile pentru a suna rudele celor implicați în eveniment și nici NU solicită sume de bani!
Dacă sunteți contactați de un "binevoitor" care vă apelează în numele unei rude apropiate și nu ați avut timp timp pentru a verifica veridicitatea informațiilor, solicitați-i acestuia o întâlnire și anunțați urgent Poliția, la telefonul de urgență 112", au atras atenția oamenii legii.
Taguri
Articolul anterior La mulți ani, maestre!
Articolul următor Hărțuirea cibernetică - pericolul care te pândește pe Internet

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei