Metoda de țepuit "Accidentul" s-a perfecționat. Daca înainte hoții te sunau să îți spună ca o ruda apropiată a avut un accident și că are urgentă nevoie de bani, acum infractorii au trecut la nivelul următor. Se dau drept reprezentanți ai Parchetelor, DNA sau DIICOT și îți comunică faptul că au fost sesizate operațiuni financiare făcute de pe cardul tau în diferite dosare penale aflate în cercetare. Pentru verificare, ți se solicită datele de pe card, iar cei care le furnizează se trezesc imediat fără banii din conturi. "Sunt sute de cazuri la nivelul întregului sistem bancar. E vorba până acum de circa cinci bănci mari, din cate am fost sesizați. Îi rugăm pe clienți să nu furnizeze niciodată telefonic date personale sau pe cele referitoare la mijloacele de plată de care dispun", au confirmat, pentru HotNews, surse apropiate situației.
- Publicitate -