Michaela Niculescu a încetat din viață astăzi după-amiază, la 31 de ani. Ea era bolnavă de un an, dar a preferat să nu spună nimic, până când starea s-a agravat. "A murit în urmă cu scurt timp, în urma unei sângerări masive și a unei rupturi esofagiene", a declarat managerul spitalului Fundeni, Carmen Orban, la România TV.
- Publicitate -
Pagina de Facebook a Micăi a fost invadată de mesaje de la prieteni. "Doamne, nu-mi vine sa cred! Tocmai am aflat ca Michaela Niculescu, o fiinta deosebita, a decedat... Mica noastra prietena sa fii buna si iubitoare si acolo unde te-ai dus. Sa fii la fel cum te-am cunoscut aici. Stiu ca-ti va fi mai bine dar mi-e tare greu sa accept pierderea ta", scrie unul dintre ei.
Tânăra știa de un an de zile că este bolnavă, dar a preferat să nu spună nimănui. În ultima perioadă, însă, starea ei s-a agravat, fiind internată la Spitalul Fundeni.
Pe 17 ianuarie, ea a postat pe Facebook un mesaj tulburător: "Nu m-am căsătorit cu cineva ca să-mi fie alături la bine și la rău, ci m-am căsătorit cu Boala însăși".
Ea se trezise din comă miercuri. "A deschis ochii, însă starea ei este critică în continuare. Nu mai este intubată, ci are doar masca de oxigen. Nu are voie să adoarmă. În cele 48 de ore de comă a uitat să respire. Am vorbit cu asistentele să meargă des la ea, să verifice dacă totul este în regulă. În acest moment Mica nu poate vorbi, emite doar câteva sunete, dar înțelege tot. Mi-a făcut semn că vrea să scuipe și i-am dus tăvița. A scuipat sânge din stomăcelul ei", declara tatăl Micăi, pentru CanCan, joi dimineață.
Marian Râlea și Dana Rogoz au mers la Spitatul Fundeni pentru a o vizita, dar nu au fost lăsați să o vadă, deoarece la secția de Terapie Intensivă nu au voie să intre decât rudele apropiate ale pacientului internat.
Michaela a urmat Facultatea de Limbi Straine și a obținut două doctorate, la Oxford și Viena. A fost traducător, redactor și producător în cadrul unei edituri, lector universitar și specialist în IT.