Circulația microbuzelor în regim de maxi taxi la Constanța este o reală problemă. Asta nu numai din cauza șoferilor care nu dau doi bani pe regulile de circulație și care se ceartă cu ceilalți participanți la trafic și cu pasagerii. Pe lângă faptul că sunt un real pericol pe șoselele din Constanța, afacerile care îi îmbogățesc pe șoferi și patroni, aduc un prejudiciu statului, deoarece evaziunea fiscală este la ea acasă. Rar, cât se poate de rar, șoferii fac aceste mici gesturi, "imprudente", de a înmâna biletul călătorului care și-a plătit cursa. Pe lângă aceste aspecte, autovehiculele nu sunt deloc sigure și le pun în pericol viața pasagerilor.
- Publicitate -
Instituțiile abilitate ale statului care ar trebui să aibă în vedere toate aceste aspecte se pare că nu iau nicio măsură. Microbuzele trec de RAR fără probleme și ajung în trafic, unde comit evaziune peste evaziune. ANAF și ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța par să treacă cu vederea neregulile, în vizorul lor fiind alte fapte antisociale, mult mai importante, scoase la iveală. Nici Poliția Rutieră nu își face treaba, deoarece este imposibil ca echipajele care acționează pe raza municipiului să nu observe autovehiculele în care pasagerii se văd clar cum stau lipiți de parbriz și cum sunt înghesuiți ca sarmalele într-o oală sub presiune.
Lacune legislative
În cazul în care un microbuz care are pasageri peste limita legală și care circulă cu o viteză destul de mare este implicat într-un accident rutier, oamenii legii se vor confrunta cu o tragedie. Legile nu sunt atât de aspre și le permit șoferilor și patronilor să scoată bani din buzunar pentru plata amenzilor, însă în cazul unei catastrofe nu vor mai putea să-și plătească conștiința pentru viețile pierdute. Deși la nivel național se fac zeci de campanii de prevenire a accidentelor rutiere grave, în momentul în care este semnalată o problemă, organele abilitate se dau la o parte. Pentru că centurile de siguranță nu sunt obligatorii, pentru că șoferii nu primesc puncte de penalizare și pentru că amenzile se dau tot pe numele conducătorului auto și nu al societății treaba merge în continuare ca pe roate. De asemenea, cei care au avantaje de pe urma afacerilor, profită de pe urma acestor lacune ale legii.
Ce spun constănțenii
Pentru că problema este deja un fenomen, constănțenii s-au împărțit în două tabere. Unii dintre ei îi acuză pe șoferi și pe patroni, în timp ce alții nu le dau dreptate pasagerilor care se urcă, deși acestea sunt pline. Unii dintre ei au și soluții pentru ca o parte din probleme să fie rectificate.
"Problema este că patronii microbuzelor sunt atât de zgârciți încât nu se îndură să plătească un om care să se ocupe de taxarea călătorilor. Trebuie dată o lege clară în care să se specifice că șoferul nu mai are voie sub nicio formă să se mai ocupe de bani. El trebuie să fie atent la condus nu la numărat bani, pentru că nu este normal", a transmis un cititor Cuget Liber. Mai mult, călătorii au semnalat și o altă problemă în ceea ce privește supraaglomerarea mașinilor. Pe lângă siguranța care lipsește cu desăvârșire, oamenii sunt ținte sigure ale infractorilor. "De la o vreme s-au înmulțit și hoții și unele maxi taxi nu au camere de filmat. Se fură portofele și telefoane mobile într-o veselie", a declarat un constănțean.
"Într-o dimineață am prins un maxi taxi liber. Toți călătorii stăteau jos, ba mai mult erau încă 2-3 locuri libere. La un moment dat îl aud pe șofer vorbind la telefon cu altul și îi spunea că are doar 10 călători și ar trage pe dreapta sau o să încetinească că nu poate să meargă așa gol. Cu cât e mai plin microbuzul cu atât face șoferul mai mulți bani", povestește indignat un alt cititor al ziarului Cuget Liber.
Un alt cititor, Cornel Păduraru a comentat pe site-ul Cuget Liber: "Și revenim iar la problema discutată. Or fi șoferii de maxi taxi nesimțiți, idioți, cretini sau cum vreți voi să le mai spuneți... Dar cum se pot numi călătorii?!? Dacă vezi că mașina este plină de ce te urci în ea? Sau de ce te înghesui în ea? Vrei să ajungi la destinație, ai mai multe variante. Și după ce că te îmbulzești ca vita, da, călătorul se îmbulzește că șoferul nu are cum să îi împingă de la spate pe călători, ne mai și trezim să comentăm că nu suntem tratați nu știu cum. Dar comportamentul nostru este de vină. Așa că până să aruncăm cu pietre într-un șofer care face ce-i cer patronii hai să ne civilizăm noi și să nu ne mai îmbulzim într-un microbuz când nu mai este loc. Îmi place la nebunie să aud sau să citesc comentarii de genul «afară nu se face așa» sau «afară nu-i așa», dar dacă vrei să fii tratat ca afară învață să te comporți ca afară. Nu aștepta să fii tratat ca afară în timp ce tu te comporți ca un român autentic."
"Pe bune??? Centuri de siguranță? De unde dracu, când abia stau scaunele că sunt rupte, cad pe tine... sau deschide ușa și te trezești că iei după tine chederul. Sunt full de dimineață până seara. Noi suntem de vină că ne urcăm, dar într-adevăr muncim și ne dorim să ajungem mai repede acasă. Ce putem face noi dacă poliția doarme?", a spus Roxana."Nu înțeleg pentru ce atâta tam-tam. Dacă nu vă convin condițiile din maxi taxi nu călătoriți cu ele. Toată lumea are ceva de comentat despre condiții dar stau tot la colțul străzii și fac cu mâna să îi ia și pe ei pentru a-i duce la muncă. Dacă doamne ferește unul din ele nu oprește să îi ia pentru că sunt ultra-încărcate e foc și pară și țipă că sunt nesimțiți șoferii și că din cauza lor se întârzie la munca. Sunt curioasa dacă s-ar scoate aceste maxi taxi din circuit cu ce ați mai merge la muncă în Mamaia? Pe jos? Nu prea cred...toți suntem comozi și vrem să fim luați din fața scării și duși unde avem treaba cu bani puțini și tot noi suntem cei care dăm în cap celor care ne fac acest favor. Pentru ca ceva să meargă în țara asta ar trebui întâi să ne mai ținem noi gurile spurcate și să nu mai stăm să înjurăm pe forumuri șoferii de maxi taxi, ca apoi să coborâm din case și să ne urcăm în primul maxi ieșit în cale...", a povestit o călătoare.