Un militar român voluntar, care se alăturase Brigăzii a Treia de Asalt în decembrie 2024, a fost declarat dispărut în misiune, în Ucraina.
- Publicitate -
Corpul al Treilea al Forțelor Armate ale Ucrainei (fosta Brigadă a Treia de Asalt) a confirmat că militarul voluntar român Adrian-Viorel Iurca este declarat dispărut în acțiune pe front.
”Potrivit registrelor oficiale, domnul Iurca Adrian-Viorel s-a alăturat Brigăzii a Treia de Asalt în decembrie 2024. În prezent, este declarat dispărut în acțiune.
În conformitate cu procedurile stabilite și cu respectarea confidențialității, nicio altă informație nu poate fi divulgată nimănui, în afară de membrii familiei sale apropiate”, a transmis biroul de presă al Corpului al Treilea de Armată, conform tvrinfo.ro
De la începutul războiului din Ucraina, alți doi militari voluntari români au murit pe front. Este vorba de Rudolf Wittmann, 27 de ani, din Arad, ucis în octombrie 2023, și Ștefan Dănuț-Cristian Grecu.