Duminică, 07 Iunie 2026

Militarii rezerviști din Constanța au protestat din nou la București: „Este timpul să se facă treabă”

de Andreea CARAUA Marţi, 28 Aprilie 2026 226 1 min citire
Militarii rezerviști din Constanța au protestat din nou la București: „Este timpul să se facă treabă”
Rezerviștii militari din Constanța au ieșit din nou în stradă, la un protest organizat la nivel național. Ei au fost prezenți în Piața Victoriei, alături de membri de sindicate, de asociații profesionale și societăți civile.
Acțiunea de protesta fost organizată marți, 28 aprilie, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncitorilor și a Securității Muncii.
Președintele Filialei 1 a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) Constanța, comandor în rezervă Ilie Truță, a declarat că nemulțumirile societății sunt tot mai mari. „Suntem în fața guvernului. Întreaga societate românească este bulversată de niște politicieni incompetenți. Suntem alături de adevărata societate civilă, de toate sectoarele de activitate afectate de măsurile luate de actualul Guvern. Este timpul să se facă treabă. Resursele țării să lucreze în folosul românilor".
La rândul său, purtătorul de cuvânt al filialei, locotenent-comandor în rezervă George Hoștină, a criticat lipsa de coerență legislativă și neaplicarea legilor existente.
„Într-o țară în care Constituția a fost retrogradată la statutul de materie facultativă, nu ne putem aștepta la lucruri bune. (…) Nu de legi noi avem nevoie, ci de aplicarea celor care există.
Poate ar fi mai bine să nu mai născocim noi variante românești. Ar trebui să îi întrebăm pe partenerii noști din NATO, din Europa, cum au rezolvat ei problema pensionarilor militari, pentru că observ că suntem singurii militari în rezervă, din întreaga lume, care ies în stradă ca să își apere drepturile”, a precizat George Hoștină.
Rezerviștii susțin că protestele vor continua până când autoritățile vor răspunde solicitărilor și vor lua măsuri concrete pentru respectarea drepturilor cetățenilor și pentru stabilitate economică.
Taguri
Articolul anterior Moțiunea de cenzură va fi citită miercuri în plenul comun
Articolul următor Restricții de trafic în Constanța, în acest weekend, pentru Turul Dobrogei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei