Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Momente emoționante pentru elevii și studenții din anul I ai Forțelor Navale Române

de Andreea CARAUA Sâmbătă, 25 Octombrie 2025 309 2 min citire
Vineri a fost o zi cu o mare încărcătură emoțională pentru elevii și studenții anului I, din cadrul unităților de învățământ ale Forțelor Navale Române. 121 de tineri au rostit legământul suprem față de patrie, sub privirile familiei și prietenilor.
Ceremoniile au fost organizate pe rând. Astfel, la ora 9.00, pe platoul mare al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, 62 de studenți din anul I s-au adunat pentru a rosti Jurământul Militar: „Jur credință Patriei mele, România! Jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții! Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare! Așa să-mi ajute Dumnezeu!".
La Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, ceremonia a început la ora 11:00, iar cei 59 de elevi ai anului I au rostit legământul.
Ceremonia marchează încheierea perioadei de pregătire militară generală, etapă în care elevii au parcurs cursuri și activități practice dedicate instrucției de front, tragerilor cu armamentul individual și familiarizării cu specificul armei pentru care s-au pregătit. Depunerea Jurământului Militar reprezintă una dintre cele mai importante tradiții ale Marinei Militare Române, un moment de onoare, curaj și angajament față de valorile fundamentale ale națiunii", au transmis reprezentanții Școlii de Maiștri Militari.
Șeful Statului Major al Forțelor Navale Române, viceamiral Mihai Panait, a fost prezent la ambele ceremonii de rostire a jurământului, unde i-a felicitat atât pe elevi și studenți, cât și pe părinții acestora, pentru curajul de care dau dovadă pentru a-și însuși o astfel de responsabilitate față de țară.
Pentru tinerii militari, data de 24 octombrie 2025 este una pe care nu o vor uita.
De la 14 ani am ales să pășesc pe poarta Academiei Navale. A fost o ceremonie foarte intensă, am trăit fiecare sentiment și fiecare moment la maxim", a declarat studentul Răzvan Răileanu, după finalizarea ceremoniei.
Loredana Baban (Năvălici), elevă a Școlii de Maiștri Militari, a declarat că jurământul, pentru ea, este plin de mândrie și onoare, dar și o responsabilitate foarte mare.
Evenimentul a fost foarte frumos, am avut emoții foarte mari. Deși am trecut prin finalizarea unui liceu, facultate, master, nu am avut în viața mea atât de multe emoții câte am avut aici. Este extraordinar momentul, aș zice că aș vrea să îl retrăiesc. Pentru mine, jurământul înseamnă o evoluție în carieră, sacrificiul pe care îl voi face asupra țării. Sper să îmi îndeplinesc atribuțiile pe care le voi avea în viitor cât mai bine", a declarat Cristian Popa, elev al Școlii Militare.
Taguri
Articolul anterior Iată titlurile din acest WEEKEND ale ziarului CUGET LIBER!
Articolul următor ANUNȚ PUBLIC privind solicitarea de emitere a autorizației integrate de mediu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei