Cererea fostului ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureșan de a i se permite să iasă temporar din închisoare pentru a participa la înmormântarea fiului său a fost aprobată, informează un comunicat al Penitenciarului Gherla remis vineri AGERPRES.
- Publicitate -
Potrivit sursei citate comisia întrunită cu scopul de a analiza cererea lui Mureșan a decis acordarea permisiunii de ieșire din penitenciar pentru o durată de 24 de ore, de luni, 17 septembrie, orele 20,30 până marți, 18 septembrie, orele 20,30.
În conformitate cu reglementările legale în vigoare privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoanele private de libertate care au avut o conduită constant pozitivă pot fi recompensate cu permisiunea ieșirii din penitenciar pe o durată determinată.
Comisia acordă recompensa sau propune acordarea recompenselor prevăzute, după o analiză temeinică, conform procedurii stabilite, prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Permisiunea de ieșire din penitenciar poate fi acordată pentru prezentarea persoanei condamnate în vederea ocupării unui loc de muncă după punerea în libertate, pentru susținerea unui examen de către aceasta, pentru menținerea relațiilor de familie ale persoanei condamnate, pentru pregătirea reintegrarii sociale a acesteia sau pentru participarea la înhumarea soțului/soției, unui copil, părinte, frate/soră sau bunic.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au condamnat definitiv, pe 28 mai, pe fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureșan la șapte ani de închisoare cu executare, pentru deturnare de fonduri.