Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Necoordonarea între turnul de control și balizajul pistei, la originea incidentului de pe Coandă

de Cuget Liber Joi, 03 Ianuarie 2008 415 1 min citire
Cauza determinantă a producerii incidentului aviatic de pe 30 decembrie 2007, în care o aeronavă a Companiei Tarom a lovit o mașină aflată pe pistă, a fost comunicarea necorespunzătoare dintre turnul de control și echipa de intervenție de pe pistă, potrivit raportului preliminar al comisiei care anchetează cazul. "Cauza determinantă, cea mai probabilă, este comunicarea necorespunzătoare dintre turnul de control și echipa de intervenție la balizajul pistei. Cauzele favorizante de sistem care au contribuit la crearea acestei situații vor fi stabilite pe baza investigațiilor ulterioare", a declarat președintele Comisiei din Ministerul Transporturilor care investighează incidentul aviatic, Mircea Alexandru Ciucă.
El a spus că din cercetările efectuate pe pistă se aflau două echipe de intervenție la balizajul pistei, una dintre ele aflându-se în afara căii de rulare a avionului, iar cealaltă a fost lovită de aeronavă. Cele două autoutilitare de intervenție la balizajul pistei aveau în componență echipe formate din câte doi membri fiecare, mai reiese din raportul preliminar.
Pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple, comisia de investigare a incidentului a făcut câteva recomandări. Ca urmare a incidentului aviatic, comisia recomandă ca pe viitor să se facă evidențierea mișcării vehiculelor și a oamenilor pe pistă în condiții de vizibilitate redusă, în turnul de control. De asemenea, se recomandă instalarea imediată a unui radar pentru mișcările de pe suprafața de manevră a aeroportului.
Articolul anterior Fără martiri aici!
Articolul următor Revelion ratat din cauza fumului intens de țigară

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei