Nepotul regelui Mihai, care se va căsători religios în septembrie cu Alina Binder, a declarat, luni, la Alba Iulia, că i-a adresat o scrisoare Custodelui Coroanei, Margareta, în care a întrebat-o pe mătușa sa dacă acceptă să fie nașa sa la nuntă.
- Publicitate -
"Săptămâna trecută, am scris o scrisoare către mătușa mea, principesa Margareta, și am întrebat-o dacă ne-ar face onoarea să fie nașa și unchiul meu (principele Radu n.r.) să fie nașul nostru la nuntă. Aștept un răspuns acum. Sper că vor accepta. Ar fi o mare onoare pentru noi și o să fim foarte fericiți dacă ei vor accepta. Și toată familia", a afirmat Nicolae Medforth-Mills,
El a menționat că nunta va avea loc în 30 septembrie la Sinaia, cununia religioasă urmând să fie oficiată la biserica Sf. Ilie.
Nicolae Medforth - Mills a precizat că va avea invitați la nuntă din 13 țări, printre care ambasadori și membri ai unor familii regale.