Împotriva Ursulei von der Leyen va fi depusă astăzi cel
puțin o nouă moțiune de cenzură, iar președinta Comisiei Europene ar urma să se
confrunte cu un nou vot de încredere în Parlamentul European.
- Publicitate -
Un anunț în acest sens a fost făcut de premierul ungar
Viktor Orban, într-o postare pe rețelele de socializare.
„Ziua a început cu discursul Ursulei von der Leyen despre
starea uniunii, care a culminat cu o moțiune de cenzură împotriva ei. Și abia e
miercuri!", a scris, pe X, premierul ungar Viktor Orban.
Potrivit Politico, vor exista două moțiuni împotriva
șefei Comisiei Europene, una depusă de naționaliști și una de progresiști.
Ambele moțiuni de cenzură ar urma să fie depuse la miezul nopții.
„Istoricul lui Von der Leyen este clar: acorduri
comerciale eșuate, lipsă de transparență, zero responsabilitate. Patrioții cer
o moțiune de cenzură. Europa merită mai mult", se arată într-o postare pe X a
Patriots for Europe, al treilea grup ca mărime din Parlamentul European, din
care face parte și FIDESZ, partidul lui Viktor Orban.
„Împreună ne opunem politicii lui Von der Leyen! Împreună
am prezentat astăzi această moțiune de cenzură împotriva ei și a politicii sale
distructive! Împreună vom lucra pentru o Europă mai bună, fără Ursula von der
Leyen!", au mai transmis cei de la Patriots for Europe.