Sâmbătă, 06 Iunie 2026

"O amenințare la adresa securității europene vine dinspre est"

de Cuget Liber Joi, 19 Aprilie 2018 204 < 1 min citire
"O amenințare la adresa securității europene vine dinspre est"
Președintele României a ținut un discurs despre situația actuală de securitate în regiune în cadrul unui seminar.
,,În prezent, o amenințare importantă la adresa securității europene este reprezentată, evident, de comportamentul ostil care vine dinspre est, ca să nu fiu prea concret'', a declarat președintele României.
,,Pe fondul acestor evoluții, obiectivul major al României este de a-și consolida securitatea prin eforturi la nivel național și valorificând cât mai bine parteneriatele strategice dezvoltate de-a lungul timpului, în mod special Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii – cel mai important parteneriat strategic al țării noastre – precum și rolul nostru în NATO, dar și în cadrul Uniunii Europene'', a mai spus șeful statului.
,,(...)Suntem pe deplin conștienți că, în condițiile mediului de securitate actual, apărarea începe cu teritoriul național.Ne bazăm pe sprijinul Aliaților, dar, în același timp, continuăm eforturile naționale în acest domeniu. Așadar, România va continua să își asume, în mod credibil și predictibil, rolul de furnizor de securitate și stabilitate în regiune'' , a concluzionat președintele.
Taguri
Articolul anterior Ce spun medicii despre bărbatul supus unui transplant pulmonar
Articolul următor ROMÂN MEMBRU AL UNEI GRUPĂRI INFRACȚIONALE SPECIALIZATE ÎN TRAFIC DE DROGURI, CONDAMNAT ÎN S.U.A.

Comentează știrea

Liviu Burebista
19 aprilie 2018
fals.......

Nenea Johanis, tu esti unul dintre cele mai mari pericole la adresa Romaniei. Cat priveste Europa, pericolul vine de la UE si Bruxelles, acestia sant cei mai mari dusmani pentru natiunile europene !

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei