Duminică, 07 Iunie 2026

O fată de 16 ani, găsită moartă în canalul Dunăre-Marea Neagră

de Cosmin ZAPOROJAN Miercuri, 31 Martie 2010 555 1 min citire
O fată de 16 ani, găsită moartă în canalul Dunăre-Marea Neagră
Derviș Ghiulderem
Polițiștii și pompierii constănțeni au fost alertați ieri dimineață că în apele canalului Dunăre – Marea Neagră, în zona Castelu, se află cadavrul unei persoane. Echipele de intervenție s-au deplasat imediat la fața locului și, cu ajutorul unei bărci pneumatice, au reușit să scoată din apă trupul neînsuflețit al unei fete. Victima era îmbrăcată doar într-un halat de baie și papuci de casă, neavând asupra ei niciun act de identitate.
La o examinare sumară, oamenii legii au constatat că pe corpul fetei nu sunt urme vizibile de violență, neexistând suspiciuni de crimă. Cadavrul a fost dus la morga din Medgidia pentru realizarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzelor care au condus la decesul tinerei.
După o verificare în baza de date cu persoanele dispărute pe raza județului, polițiștii au descoperit că victima se numește Derviș Ghiulderem, de 16 ani, din Medgidia. Fata fusese dată în urmărire generală din 4 martie, când a dispărut de la domiciliu, îmbrăcată doar în halat de baie și papuci de casă. Părinții victimei au identificat cadavrul.
Oamenii legii spun că nu cunosc deocamdată motivele care au stat la baza deciziei tinerei de a pleca de acasă, urmând ca în zilele următoare să fie audiați părinții și apropiații fetei.
Articolul anterior Întreținerea semafoarelor din oraș costă peste cinci miliarde de lei, pe jumătate de an
Articolul următor Tinerii care făceau trafic de droguri în preajma școlilor din Constanța își așteaptă pedepsele

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei