Duminică, 07 Iunie 2026

O femeie a fost electrocutată de un cablu al rețelei de tramvai. A suferit un stop cardiorespirator

de Oana CHIRANA Joi, 06 Noiembrie 2025 250 1 min citire
O femeie a fost electrocutată de un cablu al rețelei de tramvai. A suferit un stop cardiorespirator
Accident grav în București. Un camion a acroşat un fir de la reţeaua electrică a tramvaielor, iar cablul căzut a lovit o femeie aflată pe trotuar, la intersecția străzii Calea Dudești cu Șoseaua Mihai Bravu. Circulaţia mai multor linii de transport a fost blocată.
Un camion a acroşat, joi, un fir de la reţeaua electrică de contact a tramvaielor în Bucureşti, iar, în cădere, cablul a lovit o femeie aflată pe trotuar. Victima, în vârstă de 69 de ani, a suferit un stop cardiac în ambulanța SMURD. A fost resuscitată și transportată la Spitalul Pantelimon, unde se află în stare gravă.
Liniile de tramvai 1, 10, 19, 23, 27, 49 - blocate
Mai multe linii de transport au rămas blocate. "În jurul orei 11.20, la intersecția străzii Calea Dudești cu Șoseaua Mihai Bravu, un camion a acroșat un fir de la rețeaua electrică de contact a tramvaielor. În cădere, cablul a lovit o persoană de sex feminin aflată în acea zonă, pe trotuar, căreia i-au fost acordate îngrijiri medicale de către un echipaj SMURD. Liniile de tramvai din zonă - 1, 10, 19, 23, 27, 49 - sunt momentan blocate. STB a înființat două linii navete de autobuze pentru preluarea pasagerilor: 601 - între terminalul Romprim și intersecția Obor și 623 - între terminalul Faur și intersecția strada Nerva Traian cu Bulevardul Octavian Goga", a transmis STB.
Taguri
Articolul anterior Vaporașul de la Gara CFR își trăiește ultimele zile. „Fără cuvinte. Trebuia reabilitat!”
Articolul următor UPDATE Florian Dinu, patronul complexului Sandalandala din Vama Veche, s-a sinucis

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei