Sâmbătă, 06 Iunie 2026

O femeie și-a ucis copilul de 9 ani care suferea de autism

de Cuget Liber Marţi, 26 Mai 2020 216 < 1 min citire
O femeie și-a ucis copilul de 9 ani care suferea de autism
Un video cu o femeie din Florida, SUA, a stârnit un val de critici, după ce a fost surprinsă în timp ce își arunca copilul de nouă ani care suferea de autism într-un canal, fugind de la fața locului.
Femeia a fost acuzată de moartea copilului său, după ce l-a aruncat pe cel mic într-un canal, transmite The Sun.
Mama copilului le-ar fi spus autorităților că doi bărbați au oprit-o în traic și l-au răpit pe băiat.
Aceasta ar mai fi încercat o dată să-l omoare, însă vecinii au intervenit pentru a-l salva.
După ce a fost salvat, femeia a mai găsit un alt canal, unde și-a ucis fiul.
În urma publicării imaginilor, suspecta a recunoscut că și-a aruncat copilul în canal de două ori. De asemenea, un martor a anunțat autoritățile, susținând că trupul neînsuflețit al unui copil plutește într-un canal.
"Ea a declarat că el se va duce într-un loc mai bun. Declarațiile ei nu se potriveau cu cele ale martorilor și cu filmulețul care a apărut", a precizat un oficial.
În urma faptelor sale, femeia a fost găsită vinovată de moartea băiatului și reținută.
Sursa: stirileprotv.ro
Taguri
Articolul anterior UPDATE: ACCIDENT RUTIER GRAV la intrare în Corbu. TREI victime
Articolul următor Credincioșii sunt așteptați la Înviere. Veniți de primiți Lumină!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei