O nouă formă de furt din magazine! Casele selfpay, o binefacere pentru hoți

de Andreea CARAUA Joi, 28 Martie 2024 3624
Paznicii magazinelor din Constanța se confruntă zilnic cu persoane care încearcă să sustragă bunuri fără a le plăti. De-a lungul timpului, modalitățile de furt s-au diversificat și au devenit tot mai creative, iar personalul unităților comerciale întâmpină dificultăți în identificarea hoților, chiar și cu ajutorul camerelor de luat vederi.
„Sunt cam zilnic plângeri referitoare la furturi. Încercăm să îi prindem și să îi oprim din a mai intra în magazin, pe cale amiabilă”, spune șeful de pază al unui lanț de magazine de tip market din Constanța.


Cele mai populare modalități de furt: „Desfac ambalajul și pleacă”
Cel mai nou mod de a lua produse din magazin pe gratis, sau fără a plăti prețul întreg, se face prin intermediul caselor de marcat de tip selfpay, unde clienții îți scanează singuri produsele.
Mai mulți paznici au identificat o creștere a tentativelor de furt, de când au fost instalate casele speciale. Potrivit acestora, oamenii tind să își cumpere produse de patiserie, fructe sau legume, iar când ajung la casă, aceștia selectează un produs mai ieftin.
De asemenea, sunt clienți care nu mai scanează anumite produse, pentru a nu fi taxate. Dacă bunurile nu au etichetă specială, atunci nu pot fi identificați nici de detectoarele amplasate la ieșirea din magazin. „Sunt persoane care au luat, au trecut și nu mai ai ce să le faci. Nu îi prindem pe toți hoții, ne mai scapă. Noi încercăm să ne facem treaba”, a informat paznicul unui hipermarket din Constanța.
Cea mai des întâlnită modalitate de furt, atât în hipermarketuri, cât și în marketurile mai mici, constă în consumul sau sustragerea produsului din ambalaj, în incinta magazinului, lăsând pachetul în urmă, pe un raft. „Consumul produselor în magazin este cea mai mare problemă a noastră. Desfac ambalajul, își iau conținutul și pleacă”, a susținut un paznic dintr-un hipermarket. „Fenomenul ambalajelor goale se întâlnește și în magazinele noastre”, a zis șeful paznicilor, menționând că ambalajele nu sunt mereu golite, iar clienții riscă să cumpere pachete incomplete, cum ar fi cutiile cu pernuțe de detergent.
„Chiar astăzi am avut un caz care a luat de la patiserie un croissant, l-a mâncat și a lăsat ambalajul pe un raft. A fost văzut de camere, l-am prins și a fost pus să plătească”, a declarat un alt paznic.

Magazine mari, probleme mari
Magazinele mari și aglomerate sunt locurile preferate ale celor care își încearcă norocul la furat. Aceștia profită de faptul că sunt identificați mai greu în orele de vârf, în spațiile largi.
„În magazinele mari se fură mai mult, în magazinele mici nu se prea fură”, a informat șeful de la paza unui lanț de magazine.
În timp ce în hipermarketuri se înregistrează zilnic tentative de furt, o comerciantă a unui magazin de cartier susține că nu are asemenea probleme, deoarece își cunoaște clienții și este atentă: „Noi suntem mai vigilenți, ne și cunoaștem clienții și dacă apar persoane necunoscute suntem mai atenți, iar atunci șansele să ne fure sunt mai mici”.

Realitatea tristă a pensionarilor înfometați
Potrivit unui paznic, se fură „tot ce-i scump”. Printre produsele preferate se regăsesc cosmeticele, pentru că sunt mai mici și pentru că „ei caută produse pe care nu și le permit zi de zi”.
Și alimentele sunt furate, potrivit șefului firmei de pază: „Se fură pateuri, conserve de pește, cârnați, dar și aparatele de ras și pernuțele de la detergent. Iau produsul și lasă ambalajul”.
Acesta a mai adăugat că „50% - 60% dintre persoanele care fac treaba asta sunt în vârstă. Asta ne-a mirat și pe noi”. Această informație a fost confirmată și de comercianta magazinului de cartier.
Din nefericire, veniturile mici îi obligă pe vârstnici să recurgă la fapte dezolante. Vom dezvolta acest subiect într-un material următor.

Taguri

Comentează știrea

paznicul
28 martie

Este a zecea oară când femeia asta vine, se aprovizionează, pleacă fără să plătească și iese pe la casele rapide. Își umple plasele, plătește doar un iaurt, și iese după ce scanează bonul. E cea mai pricepută din Arad. Și foarte rapidă. Nu am reușit să o prind

cdan
28 martie

Când magazinul este aglomerat, este dificil pentru personal să-i țină sub observație pe toți cei care își scanează siguri produsele

neicu
28 martie

plătesc un produs ieftin, de obicei, deși am plasele pline. Primesc bon pentru produsul scanat și astfel reușesc să ies din magazin fara probleme..dar sa fie aglomerat

Popescu Ion
4 aprilie

E REVERSUL MEDALIEI LA FAPTUL CA AU IMPLEMENTAT FORMA ASTA DE PLATA RENUNTATND LA A ANGAJA OAMENI PENTRU CASE, NU AU DE DAT NUMIC LA CASS SOMAJ,IMPOZIT PE SALARIU,MEDICINA MUNCII ,SSM,ETC,DIMINEATA, SUNT PERIOADE IN CARE NU E ANGAJAT LA CASE,SUNT NUMAI CU CATE UN OM LA ASISTENTA ,CA SA ITI CONFIRME CA MAGAZINUL ITI DA VOIE PE BANII TAI SA IEI O BERE,CA ALTFEL SE BLOCHEAZA SISTEMUL DACA NU AU CONFIRMAREA CU CARTELA,SE PIERDE CU 40% MAI MULT TIMP LA SELF PAY-ING DECAT LA O COADA NORMALA LA CASA

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei