Cel puțin 13 persoane au murit în urma prăbușirii unei șosele suspendate, aflată în construcție, în marele oraș portuar din sudul Bangladeshului, Chittagong, a anunțat poliția duminică, precizând că zeci de persoane s-ar putea afla sub dărâmături, transmite AFP.
- Publicitate -
Mohammad Alauddin, unul dintre responsabilii poliției locale, a declarat că, până în prezent, au fost recuperate 13 cadavre.
Potrivit polițiștilor, numărul persoanelor care lipsesc nu a fost încă stabilit, dar sub dărâmături s-ar putea afla zeci de răniți.
De asemenea, circa 20 de persoane au fost rănite, dintre care unele în confruntarea cu poliția, atunci când mulțimea furioasă a încercat să devasteze birourile societății care a construit șoseaua, transmite realitatea.net.