Polițiștii locali din Cernavodă au solicitat, ieri dimineață, ajutorul cadrelor medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță Constanța, după ce au găsit trei oameni ai străzi înghețați, iar unul dintre ei suferise arsuri pe braț, de la focul la care au vrut să se încălzească. "Cei trei fac parte dintre persoanele fără adăpost, iar miercuri seară, polițiștii locali au mers în clădirea dezafectată, o fostă școală, unde s-au aciuat, pentru a-i convinge să meargă în camerele amenajate de Primărie. Nu a fost mod să-i convingă, așa că au revenit dimineață, pentru a-i verifica din nou. În momentul în care au ajuns polițiștii, unul dintre bărbați a început să țipe să se cheme ambulanța, pentru că peste noapte se arsese pe mână. De fapt, au consumat băuturi alcoolice și Dumnezeu știe ce s-a întâmplat între ei, de unul dintre ei a ajuns cu mâna în focul pe care-l aprinseseră pentru a se încălzi. Au fost transportați toți trei la Spitalul Cernavodă, dar unul a refuzat internarea. Unul dintre ei a fost transferat la Constanța, pentru tratament, având în vedere că a fost diagnosticat și cu TBC", ne-a declarat Constantin Racu, șeful Poliției Locale Cernavodă.
- Publicitate -