Duminică, 07 Iunie 2026

Oficial de la DNA! Noi date din dosarul fostului manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă

de Andreea CARAUA Miercuri, 23 Aprilie 2025 239 1 min citire
Oficial de la DNA! Noi date din dosarul fostului manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție, serviciul teritorial Constanța, au publicat primele informații din rechizitoriul întocmit împotriva lui Marius Ion Sponoche, manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Astfel, în rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:
„La data de 29 iulie 2024, între Spitalul Orășenesc Cernavodă, reprezentat de inculpatul Sponoche Marius Ion, în calitate de manager, și societatea comercială administrată de inculpatul M.E., a fost încheiat un contract reprezentând lucrări de renovare și modernizare bloc operator și compartiment ATI, în valoare de 1.099.026 lei.
În cursul lunii ianuarie 2025, în baza unei înțelegeri prealabile, în calitate de manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă (instituție finanțată din bugetul UAT Cernavodă), inculpatul Sponoche Marius Ion ar fi pretins suma de 30.000 de euro, de la inculpatul M. E., prin intermediul inculpatei Cocor Laura Iuliana, șef serviciu administrativ în cadrul aceluiași spital, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privitoare la bugetarea, încheierea și executarea contractului anterior menționat.
La data de 11 februarie 2025, din totalul sumei pretinse, inculpatul Sponoche Marius Ion ar fi primit, de la inculpata Cocor Laura Iuliana, suma de suma de 15.000 de euro, bani proveniți de la M.E, reprezentantul societății comerciale, în scopul menționat.
În vederea confiscării extinse, au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra unor imobile aparținând inculpatului Sponoche Marius Ion.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Cu privire la inculpații M.E. și Cocor Laura Iuliana s-a dispus disjungerea cauzei”, au transmis reprezentanții DNA Constanța.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. 
Taguri
Articolul anterior Accident de ambarcațiune pe Dunăre! Un bărbat riscă dosar penal
Articolul următor Evită deplasarea la ghișeele SPIT și depune declarații fiscale rapid

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei