La solicitarea expresă a procurorului Niță Ofițerii în tehnologii avansate de la SRI lucrează la cazul Giolacai

de Camelia MIU - MITRIC Marţi, 20 Septembrie 2011 2074
Dacă nu știați cu ce se ocupă în ultima vreme ofițerii în tehnologii avansate din cadrul SRI, vă spunem noi: recuperează înregistrările telefonice purtate între Arsen Giolacai, un individ catalogat ca făcând parte din lumea interlopă constănțeană, și Alexandra Stoian, despre care se spune că ar fi prostituată de lux, în dosarul în care individul este cercetat pentru că ar fi violat-o pe tânăra domnișoară. Totul la solicitarea expresă a procurorului Teodor Niță, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, care s-a dat de ceasul morții să-l vadă în spatele gratiilor pe Giolacai și pe prietenul acestuia, Alexandru Gîlcă, ce ar fi întreținut raporturi sexuale cu tânăra, dar, potrivit variantei apărării, pentru că a primit 400 de euro în loc de 3.000 de euro, cum ar fi fost înțelegerea inițială, fata le-a făcut plângere penală pentru viol. După ce au analizat probele aflate la dosar, magistrații de la Tribunalul Constanța au decis respingerea recursului declarat de procurori, dând peste cap toate calculele procurorului Niță cu privire la acest dosar. Cum intră Niță în pielea personajului… Proba forte cu care procurorul Niță a venit, ieri, la Tribunalul Constanța, hotărât să câștige războiul cu judecătorii, a fost raportul privind testarea cu poligraful, analiză realizată, vineri, la București, la Serviciul de Criminalistică. Rezultatul, primit, ieri dimineață, pe mail-ul intern al Parchetului, a fost prezentat instanței cu optimism de procurorul Niță, ce l-a avut permanent aproape, în sala de judecată, pe polițistul Ionuț Filip. Potrivit lui Niță, cei doi inculpați ar fi mințit anchetatorii, rezultatul cu poligraful ieșind că cei doi au avut comportament disimulat, încercând așadar să nu spună adevărul și să îi inducă astfel în eroare pe specialiști. Drept contraargument, avocații celor doi inculpați au prezentat și ei o serie de testări cu poligraful efectuate de fostul comisar șef din cadrul IPJ Constanța, Liviu Chesnoiu, din care, evident, a reieșit că cei doi spun adevărul, respectiv că nu au violat-o pe Alexandra Stoian. Din "analiza psihologică" efectuată de procurorul Niță asupra victimei, care a dovedit că empatizează cu fetele pe care le anchetează, aceasta ar fi avut exact comportamentul unei persoane vătămate, el susținând că este incorectă poziția apărării și a judecătorilor față de biata fată care a pățit ce a pățit... Mai mult, ea a fost supusă la un "detector de stres emoțional", care ar fi arătat că nu minte cu privire la ce s-a întâmplat în noaptea de 13 spre 14 august, spune Niță. La un moment dat, procurorul Niță, luat de val de ploaia de argumente ce le vedea în favoarea sa, a scăpat, în stilul său caracteristic, un "Ești un violator ordinar!" către Giolacai, pentru care și-a cerut, ulterior, scuze. Recursul lui Niță - respins Apărătorii Laura Diaconu, Sorin Calaigii și Adrian Petrescu au susținut că cei doi au întreținut raporturi sexuale cu tânăra Alexandra Stoian, fără însă a o constrânge în vreun fel. Dovadă că aceasta, deși a avut telefonul la îndemână tot timpul cât a fost împreună cu cei doi, nu a schițat vreun gest de a suna la 112.Mai mult, înregistrările video din Peco-ul la care a mers cu Giolacai nu ar arăta că era speriată ori constrânsă să facă ceva anume. După ce au analizat probele aflate la dosar, judecătorii de la Tribunalul Constanța au decis respingerea recursului declarat de procurori. De asemenea, magistrații, ca și colegii lor de la Judecătorie, nu au impus vreo altfel de măsură preventivă în ceea ce îi privește pe indivizi, dovadă că nu au considerat că există probe solide în vederea susținerii variantei prezentate de Parchet.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei