Duminică, 07 Iunie 2026

Parchetul General: Recurs în casaţie în dosarul fostului primar de la Năvodari Nicolae Matei

de Madalina PETRESCU Luni, 31 Iulie 2023 175 1 min citire
Parchetul General: Recurs în casaţie în dosarul fostului primar de la Năvodari Nicolae Matei
Parchetul General a declarat, luni, recurs în casaţie în dosarul fostului primar de la Năvodari Nicolae Matei, acuzat de abuz în serviciu, dare demită şi constituire a unui grup organizat. Înalta Curte decisese încetarea procesului ca urmare a prescripţiei răspunderii penale. De asemenea, Parchetul General a cerut magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească o procedură unitară în legătură cu decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la prescrierea unor fapte.
În cursul zilei de luni, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în casaţie împotriva Deciziei nr. 237 din 21 iulie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, pronunţată în apel în dosarul nr. 3743/2/2015 privind mai mulţi inculpaţi şi având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi spălarea banilor, în care DNA a dispus trimiterea în judecată la data de 27 noiembrie 2014”, a transmis, luni, Parchetul General, scrie news.ro
Înalta Curte decisese încetarea procesului ca urmare a prescripţiei răspunderii penale. De asemenea, Parchetul General a cerut magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească o procedură unitară în legătură cu decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la prescrierea unor fapte.
Având în vedere multiplele opinii juridice exprimate în spaţiul public şi pentru a preveni generarea unei practici neunitare în aplicarea Deciziei CJUE din 24 iulie 2023 în cauza C-107/23, în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a fost formulată şi o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept", a mai transmis Parchetul General.
Taguri
Articolul anterior Sindicaliştii din penitenciare se opun eliminării voucherelor de vacanţă pentru bugetarii cu peste 10.000 lei lunar
Articolul următor Țigarete în valoare de aproximativ 27.000 lei, confiscate de inspectorii vamali

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei