Chiar dacă stâlpișorii montați de serviciul public Confort Urban au stârnit inițial critici din partea constănțenilor, în cele din urmă aceștia și-au demonstrat utilitatea, iar tot mai multe persoane au început să facă solicitări pentru montarea acestora în diverse spații din oraș.
- Publicitate -
Inițial, atunci când au început să se îndesească stâlpișorii pe trotuarele și prin intersecțiile din municipiul Constanța, cetățenii erau nemulțumiți de aspectul acestora, iar conducătorii auto au fost speriați pe motiv că nu ar mai avea unde să parcheze.
În prezent, tot mai multe persoane au descoperit eficiența acestor obiecte, acum bucurându-se de spațiul de pe trotuare și chiar făcând cereri către Primăria Constanța pentru montarea mai multor elemente de acest fel.
Până și Poliția Locală se bucură de stâlpișori, susținând că, în anumite zone, sunt chiar mai eficienți decât aplicarea sancțiunilor.
„Din păcate, măsura de corecție prin amenzi nu este tot timpul eficientă.
Puterea exemplului nu dă roade tot timpul și atunci iei măsuri de blocare a accesului, cu toate că nu arată bine. Nu sunt estetici, dar sunt eficienți.
Frumusețea vine la pachet și cu gradul de civilizație”, a spus Ionuț Dumitru, director general al Poliției Locale Constanța.
Acesta a mai susținut faptul că stâlpișorii nu sunt o invenție a Constanței sau a României și că în multe țări moderne, europene, s-a luat măsura montării decorațiunilor urbane care să limiteze accesul autovehiculelor, peste tot existând oameni certați cu legea.
Totuși, încă sunt conducători auto nemulțumiți de montarea continuă a stâlpișorilor, dar și de adoptarea altor restricții în ceea ce privește staționarea și parcarea, susținând că sunt prea puține locuri în care își pot lăsa mașinile.
„Și eu unde mai parchez dacă tot montează stâlpișori? Oamenii parchează aiurea pentru că nu sunt locuri de parcare.
Pe bulevard (n.r. - 1 Decembrie 1918) vor să facă bandă de autobuz, nu vom mai putea parca pe margine. Eu unde îmi mai parchez mașina? În spatele blocurilor nu mai este loc”, susține livratorul unui restaurant din municipiu.
Cum puteți solicita montarea stâlpișorilor
Persoanele fizice care doresc montarea stâlpișorilor pe domeniul public pot trimite o solicitare către Confort Urban, la adresa de mail
[email protected].
Aceste solicitări trebuie să cuprindă un număr de telefon, adresa exactă în care se dorește montarea stâlpișorilor, eventual o fotografie de la fața locului sau de pe Google Maps, cu un pin pe hartă sau o notiță care să indice exact unde se dorește montarea.
Solicitările primite sunt înregistrate și trimise către Primăria Municipiului Constanța, după care sunt introduse pe o ordine de zi, în cadrul Comisiei de Circulație, și sunt analizate.
Dacă se constată că solicitarea este solidă, aceasta va primi un aviz favorabil, în baza căruia personalul Confort Urban va monta stâlpișorii.