Duminică, 07 Iunie 2026

Pașapoarte turcești cu ștampile susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii constănțeni

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 09 Aprilie 2019 303 < 1 min citire
Pașapoarte turcești cu ștampile susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii constănțeni
foto: politiadefrontiera.ro
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au descoperit doi cetățeni turci, care aveau aplicate în documentele de călătorie ștampile de trafic, susceptibile a fi contrafăcute.
În data de 08.04.2019, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, județul Constanța, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în țară, pasageri într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova, doi cetățeni turci, în vârstă de 39, respectiv 47 de ani.
Cu ocazia controlului de frontieră, aceștia au prezentat două pașapoarte turcești în care erau aplicate ștampile românești de trafic, asemănătoare cu cele aflate în uz. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea ștampilelor, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, stabilind faptul că acestea nu îndeplinesc condițiile de formă ale unor ștampile autentice. 
De asemenea, asupra unuia dintre bărbați, colegii noștri au descoperit un permis de conducere, având însemnele autorităților din Turcia, susceptibil a fi fals.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, falsificarea de instrumente oficiale și folosirea instrumentelor false, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Taguri
Articolul anterior Osteoporoza vă poate distruge oasele. Ce puteți face
Articolul următor Peste 80 kilograme de pește, transportate fără documente legale, confiscate de polițiștii de frontieră constănțeni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei