Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit, ascunși într-un camion încărcat cu detergent, condus de un șofer din Moldova, un cetățean turc și trei afgani, care au încercat astfel să intre ilegal în România.
- Publicitate -
În urmă cu două zile, polițiștii de frontieră au verificat un autocamion marca Renault, cu semiremorcă, încărcat cu detergent. Echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a procedat la verificarea mijlocului de transport cu aparatul pentru detectarea bătăilor inimii, care a indicat prezența unor persoane în interior.
Astfel, s-a efectuat un control amănunțit asupra semiremorcii camionului, în interiorul acesteia fiind descoperite, deasupra paleților cu detergent, patru persoane. În cadrul primelor cercetări, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat din Turcia, în vârstă de 32 de ani, precum și trei cetățeni afgani, o femeie și doi minori de 5 și 6 ani, fără documente de identitate asupra lor.
Șoferul mijlocului de transport a declarat că nu avea cunoștință despre prezența persoanelor descoperite de către polițiștii de frontieră în semiremorca autocamionului. În baza acordului româno - bulgar, cele patru persoane au fost predate autorităților de frontieră din Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.