În urma unor controale rutiere efectuate ieri de polițiști, patru șoferi ce transportau peroane în municipiul Constanța au rămas fără permise de conducere, pentru nerespectarea mai multor reguli de circulație.
- Publicitate -
Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța, la data de 12 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității transportului de persoane.
Aceste controale au fost desfășurate pe bulevardele Tomis și I.C. Brătianu, Șoseaua Mangaliei și în stațiunea Mamaia.
În urma neregulilor constatate, au fost suspendate patru permise de conducere, pentru nerespectarea culorii semaforului și neacordare de prioritate pietonilor.
De asemenea, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 25.000 de lei, pentru transportul mai multor persoane decât numărul de locuri cu care este prevăzut vehiculul, lipsa centurii de siguranță, utilizarea telefonului mobil la volan, dar și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.