PE URMELE ȘOFERILOR BEȚI ȘI DROGAȚI, pe ȘOSELELE de la MALUL MĂRII

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 21 August 2023 213
Polițiștii constănțeni au desfășurat, în sfârșitul de săptămână care a trecut, o serie de acțiuni pe drumurile din județ, ce au avut drept scop prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere. Mai mulți șoferi, depistați drogați sau beți, au rămas fără permisele auto.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 19 spre 20 august, o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, pe D.N. 39, în stațiunile Vama Veche și 2 Mai. Acțiunea a avut drept scop prevenirea accidentelor de circulație, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat șase sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de peste 3.000 de lei. De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, cinci permise de conducere și au fost constatate două infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Astfel, în jurul orei 00.55, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat de 21 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Plajei, din stațiunea Vama Veche, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. După câteva ore, în jurul orei 02.40, polițiștii au identificat un alt bărbat de 21 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Falezei, din stațiunea Vama Veche, fiind sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, și cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la amfetamină.
În ambele cauze s-a întocmit dosar de cercetare penală.
O acțiune similară a avut loc, în perioada 18 - 19 august, în Medgidia și localitățile din jur. În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 12.000 de lei. Tototdată, au fost reținute, în vederea suspendării, trei permise de conducere și a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.
În seara zilei de sâmbătă, 19 august, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Medgidia au identificat un bărbat, de 45 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Gării, din comuna Cobadin, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Totodată, în cadrul acțiunii „Blocada” desfășurată la Năvodari, în zilele de 19 și 20 august, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras șase plăcute de înmatriculare. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei