Vineri, 05 Iunie 2026

Pedepse cu executare pentru că au beneficiat de rambursări ilegale de TVA

de Betty FRIPIS Sâmbătă, 01 Decembrie 2007 559 1 min citire
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța s-au pronunțat vineri, în dosarul lui Dumitru Alexe, cumnatul lui Nelu Iuruc, administrator la SC Elamih Star și al administratorul firmei Panicol Bio, Iancu Piștalu. Acuzațiile aduse celor doi, prin rechizitoriu, sunt de înșelăciune sub forma autoratului și a complicității, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals în formă continuată, efectuarea de operații nereale în documentele contabile oficiale și în alte documente legale, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, și efectuarea de înregistrări inexacte în contabilitate. Instanța a decis, vineri, în recurs, că cei doi se fac vinovați de comiterea faptelor. Alexe și Piștalu sunt obligați să execute câte trei ani și șase luni de închisoare, având în vedere că hotărârea este definitivă.
Potrivit rechizitoriului, în luna septembrie 2001, Iancu Piștalu era administrator la SC Panicol Bio. În această calitate, el a solicitat de la Administrația Financiară Constanța o rambursare a TVA-ului, prin prezentarea ca reală a unei investiții inexistente (o construcție). Pentru obținerea banilor, între Piștalu și administratorul SC Elamih Star, Dumitru Alexe, s-a încheiat un contract, iar cel din urmă avea calitatea de antreprenor (deși în obiectul de activitate al societății nu erau trecute construcțiile clădirilor, șantiere etc). Ulterior, în perioada 18 august 2001 - 28 august 2001, Alexe a emis 9 facturi fiscale, reprezentând contravaloarea lucrărilor, în valoare totală de 9,9 miliarde lei. Pe baza acestor documente contabile întocmite în fals de către Alexe privind investiția, Piștalu a obținut de la Administrația Financiară 2,1 miliarde lei cu titlu TVA de rambursat. Din această sumă, peste 1,5 miliarde lei reveneau contractului de antrepriză. Prejudiciul produs în dauna Direcției Generale a Finanțelor Publice se ridică la 1,5 miliarde lei, plus majorări de întârziere în valoare aproape 470 milioane lei.
Articolul anterior Procurorul Sterian Guli este audiat în legătură cu concursul pe care l-a câștigat
Articolul următor Câinele nu reprezintă niciun pericol pentru copil dacă este vaccinat și deparazitat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei