Un echipaj de jandarmerie a surprins două persoane care scoteau din apă mai multe plase monofilament în lungime de aproximativ 500 de metri.
- Publicitate -
Duminică dimineață, în jurul orei 03.00, jandarmii i-au surprins pe Canalul Dunăre Marea Neagră, lângă stația de pompare a apei aflată între localitățile Mircea Vodă și Satu Nou, pe Relu A., de 45 de ani, și pe Nicolae D., de 22 de ani, din Medgidia, în timp ce scoteau din apă, cu ajutorul unei bărci, mai multe plase monofilament, interzise de lege. Echipajul a găsit la fața locului patru plase monofilament cu ochiuri de dimensiuni diferite, în lungime totală de peste 550 de metri, o barcă artizanală confecționată dintr-o cameră auto, două vâsle și aproximativ 40 de kilograme de caras.
Celor doi le-au fost ridicate, în vederea confiscării, uneltele de pescuit. Aceștia s-au ales cu dosare penale pentru braconaj piscicol, precum și pentru deținerea și folosirea fără autorizație a plaselor interzise de lege. Actele urmează a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.