Polițiștii constănțeni au găsit, în această vară, 138 de minori lipsiți de supraveghere - mulți dintre ei au fost găsiți la cerșit sau la furat, o parte au fost găsiți pe plajă, rătăciți de părinți. O mică parte dintre ei, s-a constatat ulterior, erau veniți din țară pentru a se distra sau pentru a cerși pe litoral.
- Publicitate -
Astfel, potrivit Roxanei Onea, purtător de cuvânt al Protecției Copilului Constanța, vara aceasta au fost înregistrați doar 13 minori veniți din țară. "Mult mai puțini comparativ cu verile trecute, când erau depistați peste 30 de minori", a precizat reprezentantul instituției.