Planul Roșu de intervenție a fost activat, marți dimineața, în județul Vrancea. Un microbuz și o mașină s-au ciocnit, la fața locului fiind trimise 11 autospeciale, dar și elicopterul SMURD, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
- Publicitate -
Două persoane au decedat, iar 11 au suferit leziuni grave, în urma accidentului, scrie Agerpres.
Conform sursei citate, accidentul rutier a avut loc în localitatea Bolotești.
Conform IPJ Vrancea, microbuzul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat pe contrasens, unde s-a izbit cu autoturismul.
"Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție", menționează IGSU.
La fața locului au fost trimise 2 autospeciale de stingere, 4 ambulanțe SMURD, 1 descarcerare și 4 ambulanțe ale serviciului județean de ambulantă. În sprijin, se va deplasa și un elicopter SMURD.
Traficul în zonă este blocat.
Ilustrație foto