Duminică, 07 Iunie 2026

Plănuiți o vacanță în Bulgaria? Iată unde întâlniți polițiști români

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 04 Iulie 2012 400 < 1 min citire
Plănuiți o vacanță în Bulgaria? Iată unde întâlniți polițiști români
În perioada 1 iulie - 31 august, mai mulți polițiști români vor desfășura activități comune de ordine și siguranță publică, alături de polițiști bulgari, pe litoralul bulgăresc. Aceștia vor patrula, alături de colegii din țara vecină, în stațiunile Albena și Nisipurile de Aur, în conformitate cu Acordul de cooperare polițienească interna-țională dintre România și Bulgaria.
Este al treilea an în care se organizează asemenea misiuni, "activitățile anterioare bucu-
rându-se de apreciere din partea turiștilor români care au avut astfel posibilitatea de a se adresa direct polițiștilor români pentru solu-ționarea unor probleme, deși se aflau pe teritoriul altui stat", se arată în comunicatul Poliției Române.
Reamintim faptul că, la data de 28 iunie 2010 la Giurgiu, șeful Poliției Române, chestor principal de poliție Petre Tobă și secretarul general al Ministerului de Interne al Republicii Bulgaria, comisar-șef Kalin Georgiev au semnat "Regulile privind realizarea controalelor rutiere comune în zona de frontieră precum și a misiunilor de patrulare comune a autorităților competente din România și Republica Bulgaria în vederea asigu-rării ordinii și liniștii publice". 
Taguri
Articolul anterior Traficul de persoane nu are vacanță!
Articolul următor Chinezării confiscate de Garda de Coastă: jucării și pantofi de damă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei