Polițiștii de frontieră au acționat, în week-end, pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, împreună cu inspectorii de la Rezervația Delta Dunării.
- Publicitate -
Astfel, în apropierea unui complex turistic, oamenii legii au găsit, ascunse într-un adăpost pescăresc, plase monofilament în lungime de 2.100 metri. Plasele aparțineau unui bărbat de 44 de ani, din Tulcea, pe numele căruia a fost întocmit un dosar penal.
De asemenea, polițiștii au mai depistat un bărbat care transporta 9,5 kilograme icre din speciile crap și știucă, fără a deține documente legale.
Cantitatea de icre, evaluată la aproximativ 533 lei, a fost ridicată în vederea confiscării și predată spre valorificare unei societăți comerciale de profil, conform prevederilor legale.