Poliția, în acțiune. O mie de comprimate de droguri, la un pas să ajungă pe piața din Constanța!

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 24 Mai 2019 243
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- S.T. Constanța, au depistat în flagrant delict un bărbat, în timp ce vindea aproximativ o mie de comprimate de droguri de mare risc.
La data de 23 mai a.c., polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au organizat și realizat o acțiune de prindere în flagrant delict a unui bărbat, în vârstă de 51 de ani.
Bărbatul în cauză, cetățean român, a fost depistat în timp ce vindea 984 de comprimate MDMA și 44 de fragmente comprimate MDMA.
În continuarea cercetărilor, pentru documentarea activității infracționale a persoanei în cauză, polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară și trei mandate de aducere.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul unor unități centrale și teritoriale ale Poliției Române.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei