Ioan Dragoș Tudorache, noul ministru al Afacerilor Interne, a avut astăzi o întâlnire cu Dumitru Coarnă, vicepreședintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, în cadrul căreia s-au discutat mai multe probleme de actualitate ale oamenilor legii.
"În luna noiembrie 2016, pentru completarea de posturi vacante, va avea loc o nouă etapă de încadrări din sursă externă (inclusiv de reîncadrare a unor polițiști disponibilizați în 2011). Promisiunea fermă a ministrului Afacerilor Interne a fost că până la 1.000 de agenți, care îndeplinesc condițiile legale, vor fi trecuți în corpul ofițerilor de poliție, prin concurs sau examen", se arată într-un comunicat al SNPPC.
Totodată, SNPPC mai precizează faptul că, începând cu zilele viitoare, circa 3.000 de polițiști, cu precădere agenți de poliție, vor beneficia de venituri crescute, deoarece salariul de funcție se va raporta la suma minimă de 1.250 lei, conform "H.G. nr. 1.017/2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată".
"Referitor la zvonurile apărute în ultimele zile, privind modificarea Legii nr. 223/2015 (pensiile militare de stat), precum și a OUG nr. 57 (care, între altele, aduce unele modificări/completări privind pensionarea), conducerea MAI a precizat, ferm, că la nivelul Guvernului nu există intenția de a fi modificate aceste acte normative", se mai arată în comunicatul de presă al SNPPC.