Duminică, 07 Iunie 2026

Poliția Locală face "curățenie". Amenzi în cartierul Palas

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 23 August 2018 344 < 1 min citire
Poliția Locală face "curățenie". Amenzi în cartierul Palas
Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat, în ultimele zile, nouă sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.800 de lei persoanelor surprinse încălcând prevederile legale în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Constanța.
Este vorba despre persoanele care au aruncat diverse deșeuri menajere sau inerte, lucruri uzate, pe domeniul public, situate pe strada Crișului, din cartierul constănțean Palas, într-un loc neautorizat. În afara amendării persoanelor responsabile de aceste fapte antisociale săvârșite în zona respective, polițiștii locali au efectuat demersurile necesare în vederea amplasării a patru containere pentru colectarea gunoiului.
Instalarea acestora a avut loc în data de 21 august. "Acțiuni similare vor avea loc și în alte zone ale orașului, deoarece abandonarea deșeurilor pe domeniul public la Constanța continuă încă, din nefericire. Solicităm celor care sesizează astfel de cazuri să ne acorde sprijinul pentru identificarea făptuitorilor și tragerea lor la răspundere, sesizând Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța 0241/484.205, iar un echipaj va interveni în regim de urgență. Pentru utilizatorii aplicației whatsapp, numărul de contact este 0799/606.142, cu rugămintea de a transmite fotografii cu ceea ce constată, locul și direcția de deplasare a acestora", precizează reprezentanții Poliției Locale Constanța. 
Taguri
Articolul anterior Jaf pe plajă. O turistă a rămas fără rucsac, telefon și cheile de la mașină
Articolul următor Transportatorii, obligați să bage mâna mai adânc în buzunar. Cât vor plăti pentru rovinietă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei