Vineri, 05 Iunie 2026

Polițist agresat de un șofer beat și fără permis

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 12 August 2011 1257 < 1 min citire
Un tânăr de 20 de ani, din Cobadin, a fost reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de ultraj.
Potrivit polițiștilor constănțeni, Adil Memet a fost depistat la volanul unei mașini, în localitatea Cobadin, deși nu avea permis și se afla și sub influența băuturilor alcoolice. Mai mult, el a refuzat să sufle în etilotest, dar și să meargă la spital pentru a se stabili alcoolemia. În schimb, tânărul l-a înjurat de mama focului pe agentul de poliție care l-a oprit în trafic, iar dacă nu ar fi fost imobilizat era în stare să-l ia și la bătaie.
Tânărul nu este la prima abatere de acest gen. Potrivit polițiștilor, el are mai multe dosare penale tot pentru infracțiuni la regimul circulației.
Procurorii urmează să-l prezinte magistraților de la Judecătoria Medgidia cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile pentru comiterea infracțiunilor de ultraj, conducere sub influența băuturilor alcoolice, sustragere de la recoltarea de probe biologice, conducere a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.
Taguri
Articolul anterior Șofer fără permis, la un pas de o tragedie rutieră
Articolul următor S-a răsturnat cu tirul plin cu ciment

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei