Vineri, 24 Iulie 2026

Polițist în stare critică după un impact devastator. Mașina sa a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal

de Antonia IVAN Marţi, 09 Iunie 2026 209 < 1 min citire
Polițist în stare critică după un impact devastator. Mașina sa a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal
Un polițist din județul Argeș se află în stare critică după ce a fost implicat într-un grav accident rutier produs în cursul acestei dimineți. Agentul, în vârstă de 53 de ani, se întorcea de la o intervenție privind o moarte suspectă atunci când a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea.
Potrivit primelor informații, mașina acestuia a pătruns pe sensul opus de mers și s-a izbit frontal de un autoturism care circula regulamentar.
Impactul a fost extrem de puternic, iar ambii conducători auto au rămas încarcerați. La fața locului au intervenit echipaje de descarcerare și ambulanțe, care au reușit să extragă victimele dintre fiarele contorsionate.
Cei doi șoferi au primit îngrijiri medicale și au fost transportați de urgență la spital. Polițistul se află în stare critică, iar autoritățile desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului, scrie știripesurse.ro.
Taguri
Articolul anterior Un minor de 12 ani ar fi furat mașina familiei și ar fi condus pe drumurile din localitate
Articolul următor Percheziții în Constanța și Bacău într-un dosar de bancrută frauduloasă. Prejudiciu de aproape un milion de lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei