Un polițist local din Craiova a fost amendat cu 500 de lei pentru că a intrat într-un magazin fără mască.
- Publicitate -
"În urma imaginilor apărute în spațiul public, referitoare la un polițist local, care ar fi intrat într-un magazin din Craiova, fără a purta masca de protecție, polițiștii Secției 3 Poliție Craiova s-au sesizat din oficiu, cel în cauză fiind sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19", anunță Poliția Dolj, potrivit Digi24.ro.
De asemenea, polițiștii spun că verificările sunt continuate pentru identificarea persoanei care se aude pe înregistrare "adresând cuvinte jignitoare".
În înregistrare se aude o persoană care-l apostrofează pe polițistul local, spunându-i "băi, nesimțitule".
În imaginile video se observă că polițistul local este luat la rost de persoana care a filmat incidentul. Agentul de poliție a susținut că este în timpul liber pentru a justifica faptul că nu poartă mască, scrie Gazeta de Sud.
În final, craioveanul care a filmat incidentul l-a făcut "nesimțit" pe agent.