Joi, 04 Iunie 2026

Polițist prins cu mita în buzunar

de Camelia MIU - MITRIC Luni, 29 Noiembrie 2010 1645 1 min citire
Un agent de poliție de la Pantelimon a fost prins în flagrant, în acest week-end, în timp ce primea mită suma de 400 de lei de la un cetățean pentru a nu-l amenda după mai multe încălcări ale legislației rutiere. Polițistul a fost reținut și prezentat magis-traților cu propunere de arestare preventivă.
Flagrantul, organizat de procurorii constănțeni, a avut loc la data de 26 noiembrie. Concret, cu o zi înainte, la sediul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Con-stanța, s-a prezentat un cetățean care a reclamat că, în perioada septembrie - octombrie, a fost oprit în trafic de agentul Marius Herici, de la Postul de Poliție Pantelimon, pentru că nu purta centura de siguranță, iar, ulterior, pentru că nu avea însemnele că este începător. La acel moment, Herici nu l-a sanc-ționat pe șofer, dar i-a atras atenția că îi rămâne dator.
În luna noiembrie, denunțătorul a fost prins, de același polițist, conducând sub influența băuturilor alcoolice, moment în care agentul i-a atras atenția că este dator vândut la el, aducând-i aminte și de "favorurile" precedente, ținând să-i precizeze că "datoria" către el a crescut.
În urma organizării flagrantului, polițistul a fost prins primind suma de 400 de lei, iar apoi reținut și arestat de magistrații constănțeni.
Taguri
Articolul anterior Fraudă de peste un milion de euro
Articolul următor Parteneriatele dintre instituțiile de învățământ din Constanța și cele din Bursa se extind

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei