O filmare în care o femeie este încătușată de câțiva polițiști se răspândea cu rapiditate pe internet, zilele trecute, și inflama spiritele celor care priveau video-ul. Femeia a trecut pe culoarea roșie a semaforului pietonal și, în momentul în care s-a încercat legitimarea ei, aceasta a refuzat să dea date cu privire la identitatea ei. Nu a prezentat buletinul și nici măcar un nume, astfel că polițiștii au fost nevoiți să o conducă la secție, pentru stabilirea identității.
- Publicitate -
Întreaga situație a fost înțeleasă într-un alt mod de cei prezenți, care au început să huiduie oamenii legii pentru tratamentul aplicat femeii, care a fost încătușată și condusă la secția de Poliție.
13 morți și 69 răniți grav, din cauza traversării neregulamentare a pietonilor
Pentru a lămuri cele petrecute, reporterii vice.com au stat de vorbă cu unul dintre polițiștii prezenți la locul cu pricina.
"Era o acțiune organizată de Brigada Rutieră pentru combaterea indisciplinei pietonale, care e principala cauză a accidentelor. A fost mai mult un monolog, pentru că doamna a refuzat absolut orice. I s-a explicat că, în cazul în care refuză în continuare să ne dea datele de identificare, un buletin, orice, va fi condusă la sediul unității de poliție pentru a i se stabili identitatea. Cam zece minute a durat totul, cred. Apoi, colegul meu a luat-o deoparte, deoarece a vrut să-l și lovească. Potrivit procedurilor, a încătușat-o în vederea conducerii la secția de poliție pentru a o identifica, să știm cu cine stăm de vorbă. Ca să-nțelegeți, de la începutul anului, au avut loc 82 de accidente, din care au rezultat 13 morți și 69 răniți grav, asta având cauză strict traversarea neregulamentară a pietonilor", a povestit, pentru vice.com, plițistul Radu Gâtan, unul dintre oamenii legii care au reținut-o pe femeia din centrul Bucureștiului.
"În acea zi, pe 20 iulie, în jur de ora trei și jumătate, respectiva doamnă a traversat la culoarea roșie a semaforului, către tramvai. Colegul meu s-a dus să o legitimeze ca și pe restul pietonilor care traversaseră neregulamentar până atunci. Colegi de-ai mei erau cu alți contravenienți, completau procese verbale. Eu m-am apropiat de persoana respectivă în momentul în care a început să fie recalcitrantă. Colegul meu s-a dus la ea, și-a declinat calitatea de polițist, i-a cerut un act de identitate. Moment în care doamna a devenit foarte recalcitrantă. Folosea cuvinte triviale, pe care sincer nu pot să vi le reproduc acum. A vrut să-l lovească pe colegul meu cu sacoșa. Încătușarea doamnei nu a fost pentru că a trecut pe roșu, ci pentru că a refuzat să-și dea datele și a devenit recalcitrantă.", a mai spus omul legii.
"Pe dumneavoastră personal v-a surprins reacția oamenilor?" a fost întrebarea reporterului
"Da, pentru că au venit, deodată, foarte mulți. Probabil doar ce coborâseră din tramvai sau metrou. E o zonă destul de aglomerată acolo. (...) În momentele acelea, nu înțelegeam de ce lumea este atât de revoltată, având în vedere că poliția ia o măsură legală împotriva unui contravenient care nu a respectat legea.", a spus polițistul.