Duminică, 07 Iunie 2026

Polițiștii care nu promovează examenul sportiv ar putea fi dați afară

de Carmen MOCANU Joi, 01 Septembrie 2011 755 < 1 min citire
Polițiștii care nu promovează  examenul sportiv ar putea fi dați afară
Senatorul PDL Iulian Urban a depus o inițiativă legislativă la Senat, prin care propune ca polițiștii care, în lipsa unor motive medicale întemeiate, nu se prezintă la evaluările sportive periodice sau sunt respinși la această examinare să fie concediați.
Urban vrea modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și să introducă mai multe articole noi. Unul din acestea prevede că "neprezentarea polițistului la evaluările sportive periodice în termen de maxim șase luni de la data stabilită, motivat de scutirea medicală nejustificată, sau prezentarea și obținerea calificativului «nesatisfăcător», de două ori, generează încetarea raporturilor de serviciu".
Senatorul PDL își motivează inițiativa arătând că în structurile MAI au ajuns să fie încadrați tot mai mulți polițiști care nu au o conduită fizică corespunzătoare sau care eludează examenele periodice sportive, fie prin scutiri medicale nejustificate, fie prin alte motivări. Urban mai crede că polițiștii trebuie să aibă o pregătire fizică prin care să poată ține pasul cu "performanțele sportive" ale infractorilor.
De asemenea, senatorul mai propune și ca activitatea și conduita polițistului să fie evaluate o dată pe an, iar concluziile să se consemneze în evaluarea anuală de serviciu, cu acordarea uneia dintre următoarele calificative: foarte bine, bine, satisfăcător și nesatisfăcător. 
Taguri
Articolul anterior Taxa de poluare auto se reduce cu până la 25%
Articolul următor 118 ani de la aplicarea Legii Jandarmeriei Rurale

Comentează știrea

gigi
1 septembrie 2011
Asa ar trebui

Asa trebuia sa se faca si anul acesta la disponibilizarile de la Isu.Constanta. examen pe probele fizice nu pe pile si numiri k la vite: tu ala si ala afara k asa vrea colonelul x. Bataie de joc la disponibilizarile de anul acesta la ISU.C`tza ; vom vedea in instanta cum se vor justifica ofiterasii astia .

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei