Duminică, 07 Iunie 2026

Polițiștii constănțeni, într-o nouă misiune. Ce se întâmplă în perioada următoare, în județ

de Sorin HULUBEI Vineri, 10 Februarie 2017 200 < 1 min citire
Polițiștii constănțeni, într-o nouă misiune. Ce se întâmplă în perioada următoare, în județ
La Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a fost lansat Proiectul Inspectoratului General al Poliției Române - ,,Promovarea conceptului de poliție de proximitate în zonele rurale, îndeosebi în comunitățile defavorizate socio-economic", proiect finanțat printr-un parteneriat încheiat între Poliția Română și Elveția.
Astfel, în perioada 06-10.02.2017, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității, împreună cu cei din localitățile Corbu, Săcele, Istria și Mihai Viteazu cu asistenți sociali din cadrul fiecărei primării, au desfășurat activități informativ-preventive în localitățile menționate.
Oamenii legii au vizat cu precădere persoanele defavorizate abordând ca teme prevenirea violenței domestice/intrafamiliale, a consumului de alcool și a agresiunilor cauzate pe acest fond, a prevenirii infracțiunilor săvârșite contra patrimoniului, a prevenirii abandonului școlar, a prevenirii violenței în școli, a informării cu privire la oportunități de recalificare și de inserție în muncă, a promovării drepturilor omului și egalității de șanse.
Parteneriatul dintre Poliție și Primării se va realiza permanent, în vederea prevenirii și combaterii infracționalității din localitățile menționate, cu precădere fiind vizate persoanele defavorizate, urmând ca proiectul să continue și după închiderea liniei de finanțare, fiind astfel oferită sustenabilitatea acestuia. 
Taguri
Articolul anterior Iată cu cât a crescut producția industrială în 2016
Articolul următor Creștere spectaculoasă a comerțului auto-moto

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei