Duminică, 07 Iunie 2026

Polițiștii de la Investigații Criminale din Constanța, la tablă, în fața elevilor

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 11 Aprilie 2014 168 < 1 min citire
Polițiștii  de la Investigații Criminale  din Constanța,  la tablă,  în fața elevilor
După colegii de la alte structuri, ieri, a fost rândul polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, să iasă la tablă, în fața elevilor. 
Cu ocazia programului educativ "Școala altfel", desfășurat la nivel național, oamenii legii le-au vorbit copiilor despre infracțiunile cu violență care au loc în județul nostru și ale căror victime pot ajunge, dacă nu-și iau un minimum de măsuri de protecție. Astfel, polițiștii au fost la școlile gimnaziale 40, 43 și 20, din municipiul Constanța, unde le-au vorbit elevilor despre tâlhăriile și furturile de telefoane mobile care au avut loc, în număr ridicat, pe străzile din orașul nostru. 
Totodată, le-au vorbit și despre cum se pot feri de acești infractori, evitând să vorbească la telefon pe stradă sau să meargă prin locuri întunecate și izolate. 
Taguri
Articolul anterior IPJ Constanța începe să-și plătească datoriile către agenții de poliție
Articolul următor Nivelul radiațiilor la Cernavodă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei