Atenție șoferi! Polițiștii de la Rutieră dau amenzi

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 13 Ianuarie 2012 507
Polițiștii rutieri organizează, zilnic, acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere. În ultimele zile, oamenii legii s-au aflat pe principalele artere din municipiul și județul Constanța; ieri, aceștia au acționat pentru depistarea celor care efectuează depășiri neregulamentare, în vreme ce miercuri acțiunea a vizat depistarea șoferilor care nu poartă centura de siguranță.
Astfel, potrivit reprezentanților Serviciului Poliției Rutiere Constanța, miercuri, au fost aplicate peste 350 de amenzi, în valoare totală de 40.000 de lei. Concret, au fost sancționați, pentru că nu purtau centură, 210 șoferi, în vreme ce 16 șoferi au fost amendați pentru depășirea vitezei. De asemenea, au scos bani din buzunar și 26 de pietoni surprinși traversând strada prin locuri nepermise.
În cadrul acțiunii, polițiștii au reținut șapte permise și cinci certificate de înmatriculare.
Recomandări pentru conducătorii auto
- să respecte limitele de viteză atât în localități cât și în afara acestora ;
- atât conducătorii auto, cât și pasagerii acestora să folosească centura de siguranță;
- să nu se angajeze în efectuarea depășirilor neregulamentare;
- să fie foarte atenți în apropierea marcajelor pietonale;
- să nu aibă în timpul mersului preocupări de natură a-i distrage în mod periculos atenția ;
- să păstreze permanent o distanță suficientă, pentru a pre-veni producerea unei coliziuni, cu autovehiculul din fața sa.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei