Polițiștii, pe urma armelor cumpărate ilegal din Bulgaria

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 13 Februarie 2015 216
De ani buni, Bulgaria este principala furnizoare de arme neletale pentru piața neagră din țara noastră. Și inclusiv pentru cea din județul Constanța!
În țară, pentru a obține o astfel de armă, constănțenii trebuie să urmeze o procedură strictă: să efectueze un examen medical, să aibă un cazier judiciar curat și să obțină o autorizație de cumpărare a armei din partea Poliției. La magazinele de armament din Bulgaria, însă, niciunul dintre actele prezentate mai sus nu le este cerut. Iar, în plus, și armele sunt destul de ieftine - prețul unui pistol, de exemplu, este în jur de 40 de euro. 

Drept pentru care, nu este de mirare că numărul celor care se "aprovizionează" din țara vecină, dar "uită" să declare achiziția și la Poliție este considerabil. 

Cu ocazia ultimei acțiuni de amploare desfășurate, polițiștii au găsit zeci de arme aduse din Bulgaria, dar și o fabrică ilegală pentru realizarea artizanală a muniției.
Cum sunt depistați cei care cumpără arme din Bulgaria
Astfel, săptămâna trecută, polițiștii de la Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descins la 32 de adrese din București, Constanța, Caraș Severin, Gorj, Ilfov, Mehedinți, Prahova și Teleorman, căutând indivizi suspectați că ar fi procurat arme din Bulgaria, pe care le-ar fi introdus ilegal în țară.
Surse apropiate anchetei susțin că polițiștii intră pe fir, aflând despre identitatea acestor persoane, cu sprijinul polițiștilor din țara vecină. Mai precis, aceștia ridică de la magazinele de armament listele cu românii care au cumpărat arme și le pun la dispoziția omologilor din țara noastră.
În urma perchezițiilor, au fost găsite și confiscate 22 de arme, dintre care trei letale și 19 neletale.
"De asemenea, au fost găsite instrumente de fabricare artizanală a muniției, 165 de cartușe, diferite calibre, carne de vânat provenită din infracțiunea de braconaj cinegetic, precum și câini din rasa ogari, folosiți la braconaj", a precizat George Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române.
Descinderi și la Constanța
În Constanța, polițiștii au descins la locuința unui bărbat din comuna Oltina, unde au găsit o armă scurtă, cu gaze iritant lacrimogene, calibru 9 mm. Arma era cumpărată din Bulgaria, iar bărbatul nu o declarase.
"S-a stabilit, de asemenea, că arma deținută ilegal a fost folosită pe un câmp din apropierea localității, bărbatul fiind cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, contrabandă calificată și uzul de armă fără drept", a mai precizat George Drăgan.
Constanța, în topul județelor "înarmate"
Potrivit unei statistici realizate de Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, pe primul loc pe țară în topul locuitorilor înarmați se află municipiul București, cu peste 25.000 de deținători legali de arme, fiind urmat de județul Timiș, cu aproximativ 6.400 de deținători de arme, și Constanța, cu peste 5.500 de deținători de arme. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei