Statul urmează să plătească polițiștilor o parte din drepturile financiare restante. Astfel, ministrul Administrației și Internelor, Ioan Rus, a dispus, la sfârșitul săptămânii trecute, acordarea a 50% din banii restanți pentru echipament pe anul 2011.
- Publicitate -
Potrivit reprezentanților Sindicatului Național al Agenților de Poliție, sumele cuvenite polițiștilor (aproximativ 800 - 900 de lei per polițist) vor fi plătite în primele zile după salariu, prin grija serviciilor financiare din cadrul inspectoratelor de poliție. "Nu suntem de acord cu acest procent, pentru simplul fapt că este vorba de o restanță din 2011 pe care nici la mijlocul anului 2012, guvernanții nu sunt în stare să aloce banii necesari în vederea achitării ei", au arătat sindicaliștii.